Dreptul la un proces echitabil (art. 6 CEDO): Imparţialitatea judecătorului cauzei

În hotărârea CEDO pronunţată în data de 26 aprilie 2011 în cauza Steulet c. Elveţiei (cererea nr. 31351/06), Curtea s-a pronunţat cu privire la imparţialitatea unui judecător care a calificat în cadrul unei decizii jurisdicţionale drept „şicanatoare” plângerea penală introdusă de o persoană. Curtea a statuat că soluţia dată de acelaşi judecător într-un alt proces ce îl privea pe acelaşi reclamant nu poate fi considerată, ipso facto, ca fiind afectată de parţialitate.

Pentru a reţine că art. 6 par. 1 din Convenţie nu a fost încălcat, Curtea a constatat, în primul rând, că adjectivul „şicanator” este întâlnit atât în jurisprudenţa tribunalelor elveţiene, cât şi în doctrină, şi nu reprezintă un termen utilizat exclusiv cu scopul de a evidenţia o judecată de valoare depreciativă cu privire la personalitatea reclamantului, ci mai degrabă un concept juridic ce prezintă o semnificaţie tehnică.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte participarea aceluiaşi judecător în procese diferite ale aceluiaşi reclamant, s-a reţinut că nu este de natură a pune sub semnul îndoielii imparţialitatea judecăţii, din moment ce era vorba despre un proces total distinct, judecătorul neavând a statua de mai multe ori asupra aceloraşi chestiuni.

Cu titlu de principiu, Curtea a amintit, cu referire la cauza Padovani c. Italiei (26 februarie 1993, par 27), că este fundamental ca într-o societate democratică tribunalele să inspire încredere justiţiabililor, art. 6 par. 1 din Convenţie impunând ca fiecare instanţă să fie imparţială (par. 35-38).

Imparţialitatea poate fi apreciată sub diverse aspecte, distingându-se un demers subiectiv, ce tinde a determina ceea ce judecătorul gândeşte în forul său interior într-o cauză anume, şi  un demers obiectiv, cu scopul de a cerceta dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa (Piersack c. Belgiei, 1 octombrie 1982, par. 30, şi Grieves c. Regatului Unit [MC], 16 decembrie 2003, nr. 57067/00, par. 69).

Graniţa dintre cele două noţiuni nu este însă ermetică, din moment ce nu numai conduita unui judecător poate, din punct de vedere al unui observator exterior, să atragă îndoieli obiectiv justificate cu privire la imparţialitatea sa, ci poate fi vorba şi despre convingerea sa personală (Kyprianou c. Ciprului [MC], nr.. 73797/01, par. 119).

Continuarea aici – Revista JurisClasor CEDO – August 2011, Autor: Ionuţ Militaru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s