Privarea de bun în procedura vânzării silite la licitaţie publică. Încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – cauza Kanala c. Slovaciei

În cauza Kanala c. Slovaciei[1], conform situaţiei de fapt reţinute de Curte, reclamantul achiziţionase un bun prin licitaţie publică la preţul de 560.000 de coroane (SKK) în anul 1991, o parte a sumei provenind dintr-un credit bancar. În anul 1992 reclamantul a mai investit în renovarea construcţiei suma de 190.000 SKK provenită tot dintr-un credit bancar. Printr-o hotărâre judecătorească din anul 1993 s-a constatat că proprietatea este deţinută în coproprietate cu o altă persoană fizică, iar reclamantul s-a văzut în imposibilitatea de a achita ratele creditului.

Banca, în calitate de creditor, a iniţiat procedurile de executare silită imobiliară în anul 1997, iar preţul de începere a licitaţiei a fost stabilit la 219.640 SKK, în urma unei evaluări realizate de un expert în baza unei legi care nu lua în considerare valoarea de piaţă. S-au respins contestaţiile reclamantului întemeiate, printre altele, pe existenţa unui angajament al fratelui său pentru achitarea debitului – neacceptat de creditor -, pe subevaluarea bunului faţă de concluziile unei expertize din 1992 – valoarea de 656.679 SKK, la care s-ar fi adăugat mai mult de 400.000 SKK pentru renovare. Creditorul a invocat, la rândul său, subevaluarea imobilului supus executării silite.

Cota ideală de ½ din dreptul de proprietate a fost dobândită de coproprietarul imobilului la preţul de 219.640 SKK, fără a mai fi organizată o licitaţie publică, acesta beneficiind de un drept de preemţiune. Conform expertizelor efectuate în anul 2006 s-a stabilit că valoarea imobilului în anul 1998 era de 518.047 SKK (expertul Guvernului) sau 1.758.727 SKK (expertul reclamantului).

Curtea a reţinut că probele administrate dovedesc existenţa unei creşteri a valorii imobilelor în Slovacia ca urmare a tranziţiei către economia de piaţă şi că valoarea bunului în cauză stabilită de expertul desemnat de organul de executare conform reglementărilor slovace era mai mică decât cea de circulaţie. Fără a putea specula cu privire la preţul ce ar fi putut fi obţinut în urma vânzării la licitaţie publică dacă nu s-ar fi exercitat dreptul de preemţiune al coproprietarului, Curtea a reţinut că prin acordarea acestei posibilităţi legale autorităţile l-au privat pe reclamantul-debitor de şansa rezonabilă de a înstrăina bunul la valoarea sa actuală şi de a restitui o tranşă mai mare din debite.

Curtea a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, reţinând că, deşi este indiscutabilă posibilitatea legală a coproprietarului de a dobândi bunul prin preemţiune, nu există nicio justificare aparentă a interesului public pentru o astfel de tranzacţie cu nesocotirea valorii actuale a bunului, defavorabilă intereselor legitime ale debitorului şi ale creditorului.

O soluţie rezonabilă, cu titlu de exemplu, a fost considerată de Curte exercitarea dreptului de preemţiune numai după încheierea licitaţiei publice.

Continuarea aici – Revista JurisClasor CEDO – August 2012, Autor: Ionuţ Militaru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s