Dreptul la un proces echitabil şi la prezumţia de nevinovăţie (art. 6 CEDO): Încălcarea Convenţiei prin condamnarea pentru denunţare calomnioasă rezultată „în mod necesar” dintr-o soluţie de netrimitere în judecată

În cauza  Klouvi c. Franţei (hotărârea din 30 iunie 2011, nr. 30754/03), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că au fost încălcate dreptul la un proces echitabil şi dreptul la prezumţia de nevinovăţie (art. 6 par. 1 şi art. 6 par. 2 din Convenţie) prin condamnarea unei persoane pentru denunţare calomnioasă după ce plângerea sa pentru hărţuire sexuală a făcut obiectul unei soluţii de netrimitere în judecată deoarece condamnarea a fost pronunţată „în mod automat”.

Reclamanta Agnes Klouvi a depus în anul 1994 o plângere pentru hărţuire sexuală şi viol împotriva fostului său superior ierarhic. O soluţie de netrimitere în judecată a fost pronunţată în lipsa unor probe suficiente, iar persoana acuzată a formulat la rândul său plângere pentru denunţare calomnioasă.

În motivarea soluţiei de condamnare a reclamantei şi de obligare la plata a peste 12.000 EUR cu titlu despăgubiri, instanţele interne au invocat în special, dispoziţiile articolului 226-10 din Codul penal francez, în conformitate cu care, la momentul respectiv, o soluţie de netrimitere în judecată dispusă pentru că „realitatea faptei nu a fost stabilită” («déclarant que la réalité du fait n’est pas établie»)  atrăgea în mod automat concluzia că acuzaţiile erau false.

Continuarea aici – Revista JurisClasor CEDO – Iulie 2011, Autor: Ionuţ Militaru

Reclame

Dreptul la divorţ (art. 6, 8 şi 12 CEDO): Imposibilitatea unei persoane de a se recăsători izvorâtă din refuzul pronunţării divorţului pentru prima căsătorie

În cauza CEDO Ivanov şi Petrova c. Bulgariei, hotărârea din 14 iunie 2011, cererea nr. 15001/04, Secţia a IV-a a constatat neîncălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie şi a respins ca inadmisibile capetele de cerere privind art. 8, 12 şi 13 din Convenţie.

În fapt, după ce s-au căsătorit în anul 1986, în timpul studenţiei, reclamantul şi soţia sa s-au separat după terminarea studiilor universitare de către soţie. În anul 1990, soţia s-a reîntors în oraşul natal Targovishte, situat în estul Bulgariei, însoţită de cei doi copii născuţi în timpul căsătoriei; la acea dată, reclamantul nu îşi terminase încă studiile. Doi ani mai târziu, acesta din urmă s-a stabilit într-un alt oraş – Plovdiv, în sudul Bulgariei, situat la 270 km de Targovishte.

Soţii au păstrat legătura din ce în ce mai puţin şi diverse proceduri judiciare au fost declanşate cu succes de soţie, în vederea obligării soţului să plătească pensie alimentară. Între timp, în anul 1992, soţul a întâlnit o altă femeie, împreună cu care s-a mutat în anul 2001, pentru ca în anul 2002 să aibă cu aceasta un copil.

Dorind să se recăsătorească, soţul a formulat acţiune în desfacerea căsătoriei în contradictoriu cu prima soţie. Soţia a susţinut însă că, întrucât ea şi soţul său erau căsătoriţi, iar ea nu este responsabilă de separarea lor în fapt, era convinsă că o reconciliere cu soţul ei era încă posibilă, fiind şi în interesul celor doi copii ai lor să nu se pronunţe divorţul; instanţa de fond a respins cererea de divorţ. Legislaţia bulgară în vigoare la acea dată prevedea două cazuri în care se putea pronunţa divorţul, respectiv în cazul destrămării legăturii conjugale şi divorţul prin consimţământul soţilor.

Or, în cazul de faţă, instanţa de fond a apreciat că «destrămarea vieţii conjugale a celor doi soţi a fost cauzată de comportamentul inacceptabil» al soţului. Respingerea acţiunii de divorţ de către prima instanţă de fond a fost confirmată în mod definitiv de judecătorii instanţei de apel, care au reţinut că neînţelegerile dintre cei doi soţi care îi împiedicaseră până atunci să restabilească viaţa conjugală nu erau «insurmontabile». Încercările de divorţ prin consimţământul soţilor nu au avut succes, astfel că şi în prezent subzistă mariajul celor doi soţi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată de soţul care dorea să se recăsătorească şi de iubita acestuia. Primul reclamant a susţinut că respingerea de către instanţele bulgare a cererii sale de divorţ a încălcat prevederile art. 6 şi 13 din Convenţie, iar Curtea a apreciat că plângerea trebuie examinată doar din perspectiva art. 6 par. 1 din Convenţie.

În analizarea plângerii, Curtea a reamintit principiul subsidiarităţii, respectiv că «nu se poate substitui instanţelor naţionale în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea dreptului intern» (a se vedea, în acelaşi sens, Lautsi c. Italiei, [M.C.], 18 martie 2011,  nr. 30814/06; J.H. şi alţi 23 c. Franţei, 24 noiembrie 2009, nr. 49637/09).

Curtea a analizat apoi din perspectiva art. 6 din Convenţie dacă hotărârea judecătorească a fost motivată, obligaţia de motivare a hotărârii presupunând «ca instanţele să indice motivele pe care şi-au fundamentat soluţia» (Taxquet c. Belgiei [M.C.], 16 noiembrie 2010, nr. 926/05; Atanasovski c. Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, 14 ianuarie 2010, nr. 36815/03). După examinarea motivelor furnizate de instanţele bulgare, raportat la circumstanţele particulare ale speţei, Curtea a conchis că…

Continuarea aici – Revista JurisClasor CEDO – Iunie 2011, Autori: Lavinia Cîrciumaru, Ionuţ Militaru

Interzicerea tratamentelor inumane şi degradante (art. 3 CEDO): Portul de lanţuri şi cătuşe de către un deţinut şi prezenţa gardienilor penitenciarului în timpul consultaţiilor medicale

În hotărârea CEDO pronunţată în cauza Duval c. Franţei, nr. 19868/08, Curtea a statuat că lanţurile şi cătuşele impuse unui deţinut, combinate cu prezenţa constantă a paznicilor sau a poliţiştilor în timpul unei consultaţii medicale care prezenta un anumit caracter intim, în afara locului de detenţie, constituie un tratament inuman şi degradant, Franţa fiind condamnată pentru încălcarea art. 3 din Convenţie.

În această hotărâre, Curtea a reamintit că, în mod normal, purtarea cătuşelor nu ridică probleme din punctul de vedere al art. 3 din Convenţie, atunci când este consecinţa unei detenţii legale şi nu au fost constatate folosirea forţei ori expunerea publică, cu depăşirea a ceea ce în mod rezonabil poate fi considerat ca fiind necesar, iar utilizarea lanţurilor pe durata consultaţiilor medicale rămâne o problemă acută din perspectiva art. 3 din Convenţie, la fel ca şi purtarea lanţurilor de către un deţinut care este transferat la un spital. În speţă, s-a considerat că măsura nu a fost în mod «strict necesară exigenţelor de securitate», că «astfel de măsuri de constrângere şi de supraveghere au fost de natură să cauzeze o senzaţie de arbitrar, un sentiment de inferioritate şi de nelinişte ce au atins un grad de umilire care a depăşit acel nivel inevitabil de umilire pe care examenele medicale în creează deţinuţilor».

Continuarea aici – Revista JurisClasor CEDO – Iunie 2011, Autori: Lavinia Cîrciumaru, Ionuţ Militaru

Dreptul la avort (art. 3 şi 8 CEDO): Accesul la informaţii medicale şi efectivitatea dreptului de a cere întreruperea sarcinii

În cauza R.R. c. Poloniei (hotărârea din 26 mai 2011, cererea nr. 27617/04), Curtea a fost din nou chemată să se pronunţe asupra problemei extrem de sensibile a avortului, după câteva luni de la pronunţarea unei hotărâri de răsunet în materie (A, B şi C c. Irlandei [MC], 16 decembrie 2010, nr. 25579/05).

Polonia a fost condamnată pentru încălcarea articolelor 3 (interzicerea tratamentelor inhumane şi degradante) şi 8 (dreptul la respectarea dreptului la viaţă privată şi de familie), Curtea exprimând o poziţie jurisprudenţială paradoxală. Deşi Curtea şi-a exprimat poziţia în acordarea libertăţii statelor membre de a recunoaşte sau nu dreptul la avort, ea a manifestat şi voinţa crescândă de asigurare a acestui drept atunci când este protejat în plan intern. Dorinţa lăudabilă de a proteja femeile însărcinate care doresc să facă avort, care rezultă din soluţia pronunţată în anul 2011, contrastează puternic cu refuzul cristalizat la finalul anului 2010, de acordare a unei protecţii convenţionale autonome dreptului la avort.

Continuarea aici – Revista JurisClasor CEDO – Iunie 2011, Autori: Lavinia Cîrciumaru, Ionuţ Militaru

Conferinţa „Instanţele naţionale şi jurisprudenţa CEDO în materia contravenţiilor. Prezumţia de nevinovăţie vs. prezumţia de legalitate”, 08.12.2011

Asociaţia Magistraţilor Europeni pentru Drepturile Omului (AMEDO), Asociatia Forumul Judecătorilor din România şi Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române organizează, în data de 8 decembrie 2011, ora 14, la sediul Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125,

Conferinţa

„Instanţele naţionale şi jurisprudenţa CEDO în materia contravenţiilor.

Prezumţia de nevinovăţie vs. prezumţia de legalitate”

Cu această ocazie vor fi acordate Premiile Revistei Forumul Judecătorilor.

Agenda conferinţei va fi comunicată în timp util. CSDE vă mulţumeşte pentru retransmiterea acestei invitaţii către toate persoanele interesate. Nu se percepte taxă de participare. Locurile sunt limitate, înscrierea participanţilor realizându-se în ordinea cronologică a confirmărilor, prin e-mail (mihai.sandru@csde.ro).

Parteneri: Revista Forumul Judecătorilor, JurisClasor CEDO,Asociaţia Magistraţilor Europeni pentru Drepturile Omului (AMEDO), Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Editura Universitară, Editura Hamangiu, Revista „Dreptul” – Uniunea Juriştilor din România; Editura C.H.Beck, Societatea de Ştiinţe Juridice.

Parteneri media: JURIDICE.ro, infolegal.ro, caleaeuropeana.ro, Curierul Judiciar.

AGENDA (provizorie a) CONFERINTEI

Partea I. Studii si comunicari

Alexandra Neagu – Controversa aplicabilitatii art. 6 CEDO in materia  contraventiilor rutiere transata in decizia de inadmisibilitate din  cauza Ioan Pop impotriva Romaniei

Ionut Militaru – Masura ridicarii vehiculelor stationate  neregulamentar. Competenta instantelor interne de solutionare a  contestatiei si analiza jurisprudentei CEDO in materie

Mircea Ursuţa – Probaţiunea în procedura contravenţională română în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului

Dezbatere si lansare de carte:

Ovidiu Podaru, Radu Chirita – Regimul juridic al contraventiilor. O.G. nr. 2/2001 comentata, Hamangiu, 2011

Partea a II-a. Premiile Revistei Forumul Judecatorilor

Obligatii ale statului privind dreptul la viata (art. 2 CEDO). Pericolul cainilor vagabonzi

Cazul femeii ucise de câinii vagabonzi mi-a amintit de o cauză recenta la CEDO : Berü c. Turciei (cererea nr. 47304/07).

Deşi s-a constatat că art. 2 din Convenţie privind dreptul la viaţă nu a fost încălcat, principiile expuse în această hotărâre sunt foarte importante şi ar trebui analizate şi de procurorul criminalist, cel puţin pentru respectarea obligaţiilor procedurale prevazute in sarcina autoritatilor interne de art. 2 CEDO.

Distinctia fata de speta de mai jos este ca acesti caini erau in perimetrul unei institutii publice si nu erau dresati pentru paza (incat sa imobilizeze, fara sa ucida), ci erau o haita de caini vagabonzi hraniti de angajati si folositi constient pentru paza acelei curti.

  Continuă lectura