Obligatii ale statului privind dreptul la viata (art. 2 CEDO). Pericolul cainilor vagabonzi

Cazul femeii ucise de câinii vagabonzi mi-a amintit de o cauză recenta la CEDO : Berü c. Turciei (cererea nr. 47304/07).

Deşi s-a constatat că art. 2 din Convenţie privind dreptul la viaţă nu a fost încălcat, principiile expuse în această hotărâre sunt foarte importante şi ar trebui analizate şi de procurorul criminalist, cel puţin pentru respectarea obligaţiilor procedurale prevazute in sarcina autoritatilor interne de art. 2 CEDO.

Distinctia fata de speta de mai jos este ca acesti caini erau in perimetrul unei institutii publice si nu erau dresati pentru paza (incat sa imobilizeze, fara sa ucida), ci erau o haita de caini vagabonzi hraniti de angajati si folositi constient pentru paza acelei curti.

  Continuă lectura

Reclame

Cauza Velcea şi Mazăre c. României (1.12.2009)–efectele nedemnităţii asupra retransmiterii succesiunii

Starea de fapt pertinentă

Reclamanţii Ştefan Velcea şi Florica Mazăre sunt tatăl şi sora Tatianei A., care a fost ucisă împreună cu mama sa în 7 ianuarie 1993 în urma unei dispute avută cu soţul său, Aurel A. În noaptea tragediei, acesta era însoţit de fratele său, George L., agent de poliţie aflat în afara serviciului. Amânoi s-au prezentat la domiciliu părinţilor Tatianei A. pentru ca Aurel A. să o convingă să renunţe la acţiunea de divorţ. Împreună au părăsit locul faptei şi George L. l-a condus pe fratele său la domiciliul acestuia. Două ore mai târziu, Aurel A. s-a sinucis, lăsând două scrisori în care mărturisea că şi-a ucis soţia şi soacra. În calitate de agent de poliţie, George L. a informat poliţia despre cele petrecute.

Cercetarea penală pornită împotriva lui Aurel A. s-a finalizat printr-o soluţie de clasare pronunţată de Tribunalul Bucureşti, pe motiv că autorul infracţiunilor era decedat şi nicio altă persoană nu fusese implicată. Reclamanţii au obţinut înscrisuri din dosar, iar urmare a unei plângeri penale a reclamantului împotriva lui George L., parchetul militar din Bucureşti a efectuat cercetări, finalizate cu soluţie de neîncepere a urmăririi penale în 9 decembrie 1994. La plângerea reclamanţilor, parchetul general militar de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a decis continuarea cercetărilor şi ancheta a fost redeschisă. În 7 aprilie 2003, în urma modificărilor legislative privind statutul poliţistului, cauza a fost trimisă parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a decis neînceperea urmăririi penale la 2 martie 2004. Reclamanţilor nu le-a fost comunicată această soluţie.  Procedura partajului succesoral de pe urma defunctei Tatiana A. a fost declanşată în 1993. Reclamantul a cerut îndepărtarea familiei lui Aurel A. de la succesiune, deoarece fiica sa fusese ucisă de Aurel A. Codul civil român (art. 655 alin. 1) prevedea că persoana condamnată pentru uciderea defunctului este nedemnă de a veni la moştenirea acestuia. Aplicând strict această dispoziţie, jurisdicţiile interne au refuzat să reţină nedemnitatea lui Aurel A. pe motiv că acesta nu a fost condamnat pentru omor printr-o decizie definitivă, din moment ce s-a sinucis la puţin timp după ce şi-a ucis soţia. Lucian L., fratele lui Aurel A., a devenit moştenitorul a 1/4 din patrimoniul Tatianei A., prin retransmitere. Continuă lectura