Paralelă între principiul repartizării aleatorii a dosarelor și principiul continuității completului de judecată. Jurisprudența CEDO privind legala compunere a instanței de judecată, ca garanție a dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial

În practică se face deseori confuzie între principiul repartizării aleatorii a dosarelor și principiul continuității completului de judecată, deși distincția este evidentă la o analiză atentă. Întrucât normele de organizare judiciară sunt asemănătoare în materie penală cu cele din materie civilă, iar dosarele civile au o proporție cantitativă considerabilă, analiza va privi reglementarea acestor principii din perspectiva dreptului privat.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

1. Principiul repartizării aleatorii presupune distribuirea dosarelor – de regulă – prin intermediul unui sistem informatizat sau – cu titlu de excepție – potrivit metodei ciclice, completul de judecată fiind stabilit în mod aleatoriu (după o succesiune nepredictibilă), cu excluderea factorului decizional uman, dintre mai multe complete de judecată înființate în prealabil și care se bucură de stabilitate.

Prin Hotărârea nr. 71 din 9 martie 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii s-au stabilit reguli generale aplicabile programelor de repartizare aleatorie a cauzelor.

Unele dispoziții legale incidente în materie civilă:

Art. 199 alin. 2 C.pr.civ. (Înregistrarea cererii): După înregistrare, cererea şi înscrisurile care o însoţesc, la care sunt ataşate, când este cazul, dovezile privind modul în care acestea au fost transmise către instanţă, se predau preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de acesta, care va lua de îndată măsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecată, potrivit legii.

Art. 475 alin. 1 C.pr.civ. (Pregătirea judecăţii apelului): Preşedintele instanţei de apel sau persoana desemnată de acesta, îndată ce primeşte dosarul, va lua, prin rezoluţie, măsuri în vederea repartizării aleatorii la un complet de judecată.

Art. 53 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească: Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat.

Art. 95 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti[1]: Pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completele se vor constitui la începutul fiecărui an şi se numerotează pe instanţă sau, după caz, pe secţii, ţinându-se seama de materiile în care se judecă, de specializarea completelor şi de faza procesuală în care se află cauzele, respectiv fond, apel sau recurs. Modificarea numărului completelor de judecată sau schimbarea judecătorilor care le compun se va putea realiza doar pentru motive obiective, în condiţiile legii.

2. Principiul continuităţii presupune că aceiaşi judecători vor face parte din completul de judecată (stabilit de regulă aleatoriu) la toate termenele de judecată într-o anumită fază procesuală (primă instanţă, apel, căi extraordinare de atac), până la dezînvestirea prin pronunţarea soluţiei în cauză.

Excepţiile de la acest principiu trebuie să fie expres prevăzute de lege, iar aplicarea lor trebuie să se facă cu interpretarea strictă a normelor juridice (exceptio est strictissimae interpretationis). Astfel, schimbarea compunerii completului de judecată poate fi urmarea unor incidente procedurale (incompatibilitatea judecătorilor), a unor măsuri pentru buna desfăşurare a justiţiei (conexarea dosarelor), dar şi a unor cauze administrative (concediu, excludere din magistratură).

Unele dispoziții legale incidente în materie civilă:

Art. 19 C.pr.civ. (Continuitatea): Judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii.

Art. 214 C.pr.civ. (Continuitatea instanţei): (1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii. (3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părţilor, cauza se repune pe rol.

Art. 53 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească: Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege.

3. Sancțiuni procesuale în caz de încălcare a principiului repartizării aleatorii și, respectiv, a principiului continuității

Fiind reglementate prin norme de organizare judiciară, de ordine publică, neregularitățile procedurale constând în încălcarea acestor principii sunt sancționate cu nulitatea absolută și pot fi invocate oricând în cursul judecății.

Potrivit art. 488 alin. 1 pct. 1 și 2 C.pr.civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; […].

Așa cum s-a reținut în jurisprudența națională[2], „este indiscutabil că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică”.

Art. 139 din Legea nr. 304/2004 deleagă însă Consiliului Superior al Magistraturii atribuţia de a adopta norme secundare în vederea organizării executării legii şi îi conferă o anumită marjă de apreciere în acest sens. Continuă lectura

Anunțuri

Pierderea dreptului la pensie de serviciu ca urmare a condamnării penale a magistraților pentru infracțiuni de corupție. Conformitatea măsurii cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție

1. Aplicabilitatea ratione materiae a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție

În ceea ce privește existența unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la condiționarea prin lege a acordării dreptului la pensie de inexistența unei condamnări penale, Curtea Europeană a observat în jurisprudența sa că dreptul la pensie nu este garantat ca atare de Convenție. Cu toate acestea, în conformitate cu jurisprudența sa, dreptul la o pensie bazată pe ocuparea forței de muncă poate, în anumite circumstanțe, să fie tratată ca un drept de proprietate.

Astfel, în cazul în care s-au plătit contribuții speciale, Curtea a statuat că dreptul de a obține un beneficiu social a fost legat de plata acestora, astfel că acordarea prestației în cauză nu putea fi refuzată unei persoane care a contribuit la acest sistem (Gaygusuz c. Austriei, hotărârea din 16 septembrie 1996, par. 39-41). Această cauză se referea la alocațiile acordate de către stat, în regim de urgență, persoanelor aflate în nevoie și Curtea a considerat că există un drept de proprietate în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1. Curtea a constatat o încălcare a art. 14 din Convenție combinat cu art. 1 din Protocolul nr 1, deoarece statul a refuzat să acorde alocația menționată pentru motive de naționalitate.

Același principiu este aplicabil și în cazul în care angajatorul s-a obligat cu titlu general să plătească o pensie în condiții care pot fi considerate ca făcând parte din contractul de muncă (Sture Stigson c. Suediei, nr. 12264/86, decizia Comisiei din 13 iulie 1988).

Având în vedere dispozițiile relevante ale legislației naționale a pensiilor, Curtea a concluzionat în cauza Apostolakis c. Greciei (hotărârea din 22 octombrie 2009, nr. 39574/07, par. 29) că, prin simplul fapt al ocupării unei funcții publice, reclamantul a dobândit un drept care constituie un „bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1 (art. 64 alin. 1 din Codul pensiilor în Grecia prevedea că soțul și copiii unei persoane condamnate în conformitate cu articolul 62 au dreptul la pensia acesteia, ca și în cazul în care ar fi decedat).

Cu toate acestea, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la o pensie de o anumită sumă (a se vedea deciziile Skórkiewicz c. Poloniei, 1 iunie 1999, nr. 39860/98; Schwengel c. Germaniei, 2 martie 2000, nr. 52442/99; Janković c. Croației, nr 43440/98; Laloyaux c. Belgiei, 9 martie 2006, nr. 73511/01).

2. Condiții de fond

În cazul unui sistem de asigurări sociale în care condamnarea penală pentru fapte de corupție atrage pierderea automată a dreptului la pensie, Curtea Europeană a considerat că lipsirea de pensia pentru limită de vârstă a constituit o ingerință în dreptul de proprietate, care nu corespunde unei exproprieri și nici unei măsuri de reglementare a folosinței bunurilor (cauza Apostolakis c. Greciei, par. 37). Această măsură trebuie examinată din prisma tezei întâi a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Banfield c. Regatul Unit, decizia din 18 octombrie 2005, nr. 6223/04). De asemenea, este necesar să se stabilească dacă un just echilibru a fost menținut între cerințele de interes general ale societății și cele referitoare la protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

În cauza Banfield c. Regatul Unit (par. 38), Curtea a concluzionat că decizia instanțelor britanice de a priva reclamantul – ofițer de poliție care a comis infracțiuni grave – de o parte din pensia sa, corespunzătoare contribuțiilor statului la pensia reclamantului, nu rupe echilibrul just care trebuie să existe între drepturile reclamantului și interesele angajatorului său și ale comunității. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a dat o greutate considerabilă faptului că retragerea dreptului la pensie nu a avut loc în mod automat, în temeiul unei dispoziții a legii, ci după un proces care implică mai multe etape, fiecare conducând la pronunțarea unei hotărâri judecătorești. Curtea a acordat, de asemenea, importanță faptului că reclamantul nu a fost total lipsit de dreptul la pensie, ci doar de un procent de 65%, reprezentând contribuțiile statului la fondul de pensii, și nu de procentul corespunzător propriilor contribuții.

În cauza Apostolakis c. Greciei (par. 39), Curtea a constatat că reclamantului i-a fost retras în mod automat, în urma condamnării, dreptul la pensie pentru tot restul vieții. În vârstă de 69 de ani, reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a începe o nouă activitate profesională, fiind privat de toate mijloacele de subzistență. Reclamantul a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru infracțiunea de a fi participat în calitate de funcționar public la falsificarea unor livrete de asigurare în perioada când era directorul unui serviciu de pensii al unui organism de asigurări sociale). Cu toate acestea, în opinia Curții, comportamentul reclamantului, deși condamnabil din punct de vedere penal, nu putea avea o relație de cauzalitate cu drepturile sale de pensie în calitate de asigurat social. În aceste condiții, Curtea a considerat că reclamantul a fost obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă care, deși evaluată ținând cont de marja largă de apreciere recunoscută statelor contractante în materie de legislație socială, nu poate fi justificată prin scopul de a asigura buna funcționare a administrației și credibilitatea și integritatea serviciului public, fiind încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Curtea de la Strasbourg a considerat că, în cadrul marjei lor de apreciere, statele pot introduce în legislația națională sancțiuni financiare, ca urmare a unei condamnări penale. Cu toate acestea, o astfel de sancțiune, care ar conduce la pierderea totală a drepturilor la pensie și securitate socială, incluzând asigurările de sănătate, ar fi nu numai o pedeapsă dublă, dar ar avea efectul lipsirii de principalele mijloace de trai a unei persoane care a împlinit vârsta de pensionare. Un astfel de efect nu este în concordanță cu principiul de reabilitare socială care reglementează dreptul penal al statelor contractante și nici cu spiritul Convenției.

3. Scurte considerații cu privire la recenta modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor

În Monitorul Oficial al României nr. 549 din 24 iulie 2014 a fost publicată Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin care s-a eliminat posibilitatea magistraților și personalului asimilat acestora de a mai beneficia de pensie de serviciu în cazul în care au fost condamnati pentru fapte de corupție.

Continuarea aici – Revista JurisClasor CEDO – August 2014, Autor: Ionuţ Militaru

Repartiţia magistraţilor definitivi – update

csm-romaniaPlenul CSM a decis în unanimitate că repartiţia se face cu respectarea principiului priorităţii în cadrul fiecărei specializări datorită faptului că anul acesta procedura de organizare a examenului impunea existenţa a două variante de examen, diferenţiat pentru procurori şi judecători, şi nu s-a dat posibilitatea candidaţilor de a opta de la început pentru varianta de examen dorită. Nu a fost vorba despre vreo modificare a textelor legale, ci de o interpretare a acestora.

Judecătorii au optat pentru posturile de judecători, iar procurorii pentru posturile de procuror şi, ulterior, pentru posturile de judecător rămase.

Practic soluţia plenului CSM a dovedit azi că amânarea intempestivă a repartiţiei era justificată şi că obiecţiunile erau întemeiate. Această situaţie putea fi însă evitată prin publicarea pe site a datei repartiţiei cu o săptămână înainte, însoţită de clasament şi reguli, pentru a nu-i obliga pe cei care au venit în Bucureşti de la sute de kilometri să-şi prelungească şederea mai mult decât putea fi prevăzut.

Inechitate la repartiţia magistraţilor definitivi

csm-romaniaAtrag atenţia asupra nedreptăţii ce se poate crea prin aplicarea unei proceduri de repartizare a tuturor candidaţilor judecători şi procurori care au susţinut   examenul de capacitate organizat în sesiunea 9 noiembrie – 9 decembrie 2008 pe baza unui singur clasament, fără a ţine cont de specializarea fiecăruia şi de opţiunea acestora la susţinerea probelor scrise şi orale.

Într-un mod total netransparent am fost cu toţii induşi în eroare pentru a fi puşi zilele acestea în faţa unui fapt împlinit. Astfel, candidaţii au fost repartizaţi din oficiu înainte de susţinerea examenului în funcţie de specialitatea fiecăruia.

Personalul asimilat a avut drept de opţiune la susţinerea examenului cu judecătorii sau procurorii, fiind evident că între cele două variante există diferenţe. 

Aceste diferenţe, evidente, au constat în faptul că subiectele de la proba scrisă sunt întocmite de comisiii diferite, iar lucrările sunt corectate de comisii diferite. Comisii diferite au elaborat şi subiectele la proba orală şi au notat candidaţii, neexistând prin urmare aceeaşi unitate de măsură în clasamentul final.

Rezultatele finale au fost afişate de fiecare dată pe specializare, tabelele diferite transmiţând candidaţilor mesajul că opţiunile se vor face în funcţie de specializare şi numai după aceea schimbarea specializării se poate realiza potrivit locurilor rămase.

Existenţa unei tematici unice nu justifică această procedură, deoarece nu tematica poate da măsura în departajarea candidaţilor, ci numai şansele egale reprezentate în acest caz de subiecte scrise comune, comisii comune de corectare şi comisii de notare comune la proba orală.

Prin Hotărârea CSM nr. 652/2007 publicată în M.Of. nr. 695/12.10.2007 a fost abrogat alin. 2 al art. 38 din Hotărârea CSM nr. 581/2006, care prevedea că judecătorii stagiari pot opta numai pentru posturi de judecător, iar procurorii stagiari, numai pentru posturi de procuror.

Abrogarea acestui text nu trebuie interpretată ca o recunoaştere a posibilităţii de a opta diferit de specializarea candidatului, într-un clasament comun, în condiţiile în care subiectele au fost diferite, comisiile au fost diferite şi nu s-a oferit şansa candidaţilor de a-şi alege liber subiectele şi comisiile.

Ne întrebăm retoric de ce personalul asimilat a avut posibilitatea de a opta (90% alegând comisiile pentru procurori), iar judecătorii şi procurorii au fost obligaţi să susţină examenul în faţa comisiilor corespunzătoare specializării lor?

Întregul sistem de examinare trebuie să fie previzibil, iar raţiunea existenţei acestuia rezultă tocmai din principiul specializării.

Potrivit art. 16 alin. 3 din Legea nr. 303/2004, după primul an de cursuri, auditorii de justiţie optează, în ordinea mediilor şi în raport cu numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror, iar în baza art. 19 alin. 2 din aceeaşi lege auditorii de justiţie care au promovat examenul prevăzut la alin. 1 vor fi numiţi, potrivit legii, de regulă, în funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii.

Din aceste dispoziţii legale rezultă fără echivoc că regula este de a respecta specializarea fiecărui magistrat.

Or, acceptând interpretarea dată de CSM, s-ar putea ajunge la obligarea unui candidat să schimbe specializarea din cauza inexistenţei posturilor, ocupate înaintea sa de un candidat care a susţinut examenul în baza unor subiecte diferite şi în faţa unor comisii diferite.

Conform art. 12 alin. 1 din Hotărârea CSM nr. 581/2006 probele scrise constau în lucrări cu subiecte distincte pentru judecători şi procurori, inclusiv soluţionarea unor speţe şi redactarea de lucrări cu caracter practic, în funcţie de specificul activităţii candidaţilor.

Potrivit art. 28 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 probele cu caracter practic constau în soluţionarea de speţe şi întocmirea de acte judiciare, distincte pentru judecători şi procurori, în funcţie de specificul activităţii acestora.

Aşa cum este conceput sistemul de evaluare, nu s-ar putea răsturna principiul specializării în sensul de a permite unui candidat judecător/procuror să opteze înaintea unui candidat procuror/judecător, pentru postul dorit de cel din urmă.

Repartiţia trebuie să respecte legea în spiritul ei, printr-o interpretare sistematică a legilor de organizare, în conformitate cu principiile aşteptării legitime şi al şanselor egale la ocuparea aceluiaşi post.

Este foarte grav dacă asta s-a urmărit de la bun început, într-un mod total netransparent şi lipsit de orice previzibilitate, deoarece exista posibilitatea de a organiza în mod corect şi nediscriminatoriu examenul, prin:

          anunţarea intenţiei de la începutul sesiunii de examen;

          susţinerea probelor scrise pe baza aceloraşi subiecte, cu comisii unice de elaborare şi corectare;

          susţinerea probelor orale pe baza aceloraşi subiecte, cu comisii unice de elaborare şi notare, intervenind doar un singur element alea, acela al extragerii de către candidat a unui singur bilet;

          oferirea posibilităţii de a opta pentru susţinerea examenului potrivit oricărei specializări, în condiţiile în care au fost concepute comisii diferite şi subiecte diferite. Astfel, judecătorii trebuiau să poată opta pentru susţinerea examenului pe baza subiectelor şi în faţa comisiilor pentru procurori, şi invers, urmând ca în final să se realizeze un singur clasament.

          oferirea posibilităţii de a opta pentru susţinerea examenului potrivit altei specialităţi, cu consecinţa participării candidatului ce urmărea schimbarea specializării la repartiţia conform notelor obţinute la aceleaşi subiecte şi în faţa aceloraşi comisii; Candidaţii care nu şi-au exteriorizat de la bun început această intenţie să nu poată opta decât după repartizarea celeilalte specializări.

În condiţiile în care nu au fost respectate aceste minime principii, se nasc discriminări evidente deoarece nu ar exista o departajare reală, cu respectarea şanselor fiecărui candidat de a soluţiona aceleaşi subiecte şi de a fi notat de aceeaşi comisie, ca toţi ceilalţi, în faţa cărora poate pierde dreptul de a opta pentru un anumit post.  

Inconsecvenţa CSM-ului este evidentă pentru că la examenul de admitere directă în magistratură pentru jurişti cu 5 ani vechime, deşi tematica este unica, subiectele şi comisia de elaborare şi corectare sunt comune, candidaţii îşi exprimă opţiunea de la bun început pentru post de procuror sau judecător. Regula instituită de CSM prin art. 23 alin. 3 şi 4 din Regulament este că opţiunea (procuror/judecător) poate fi schimbata numai după repartiţia celorlalţi candidaţi.

În măsura în care nu se va respecta criteriul specializării înainte de a oferi candidaţilor posibilitatea de a a alege un post pe altă specializare, vom ataca în contencios administrativ hotărârea Plenului CSM prin care se propune Preşedintelui României numirea în funcţie a magistraţilor definitivi cu consecinţa suspendării întregii proceduri, vom cere Preşedintelui să refuze numirea magistraţilor datorită vicierii procedurii prin lipsă de transparenţă şi prin aplicarea unor criterii discriminatorii de departajare şi vom sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

            Reacţii în presă.

http://www.juridice.ro/stiri-juridice/flux-stiri/38328.html

http://www.cotidianul.ro/magistratii_care_au_absolvit_inm_protesteaza_fata_de_modul_in_care_csm_repartizeaza_posturile-69338.html

http://www.infolegal.ro/magistratii-care-au-absolvit-inm-protesteaza-fata-de-modul-in-care-csm-repartizeaza-posturile/2009/01/07/

http://www.infolegal.ro/plenul-csm-va-cauta-solutii-pentru-nemultumirile-tinerilor-magistrati-in-sedinta-de-astazi/2009/01/08/

http://www.freenews.ro/_public/ro/stire/80318/

http://www.gardianul.ro/Magistratii–care-au-absolvit-INM-protesteaza-fata-de-modul-%C3%AEn-care-CSM-repartizeaza-posturile-s127259.html